
„Jurnalistul şi fascinaţia clipei” – trecutul gazetăriei faţă în faţă cu viitorul ei

Invitat special la un eveniment găzduit de Universitatea „Hyperion”, publicistul Carol Roman a vorbit în faţa studenţilor Facultăţii de Jurnalism despre ultimul său volum, „Jurnalistul şi fascinaţia clipei”.
În faţa decanului Facultăţii de Jurnalism, conf. univ. dr. Ion Marin, de altfel şi cunoscut ziarist, a lector univ. dr. Luminiţa Ciocan, a lector univ. dr. Bogdan Ficeac şi a profesorului Victor Vişinescu, la rândul său autor al mai multor volume, Carol Roman şi-a explicat demersul editorial punctând etapa intrării domniei sale în breasla ziariştilor, apoi pe cea a creării legăturilor cu cei intervievaţi şi evocaţi în volum. Asistenţa s-a delectat cu amintiri despre marii gazetari de odinioară – care în multe cazuri erau şi printre cei mai buni ziarişti – pe care autorul îi prezintă cu ce aveau mai profesionist, cu acele calităţi care i-au făcut repere ale jurnalismului românesc. De altfel, volumul include interviuri realizate de Carol Roman în stilul care l-a consacrat de atâţia ani printre decanii presei româneşti, constituindu-se deopotrivă într-un excelent material didactic şi un volum document. O notă în plus rezidă din prezenţa în lucrare a unor interviuri realizate cu personalităţi de anvergură mondială care au avut legătură cu lumea jurnalismului, cum ar fi George Gallup (autorul sondajelor care îi poartă numele), Indira Gandhi sau Olof Palme (în calitatea lor de oameni de stat).
De asemenea, Carol Roman a ţinut să puncteze că a armonizat, în interiorul lucrării, trecerile de la un regim politic la altul, aspect care i-a determinat pe profesorii Victor Vişinescu, Luminiţa Ciocan şi Bogdan Ficeac să sublinieze că cererea de jurnalişti buni va exista întotdeauna, indiferent cum sunt vremurile.
„Jurnalistul şi fascinaţia clipei” include amintiri şi legături de breaslă jurnalistică cu nume ca Tudor Arghezi, Zaharia Stancu, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Aristide Buhoiu sau Ion Băieşu – asta ca să nu dăm decât câteva exemple relevante. În acest fel, Carol Roman a legat cu un fir de aur notorietatea tuturor celor prezenţi în interiorul acestei lucrări de excepţie, unică în felul ei, cu filonul lor ziaristic, astfel încât produsul finit să fie o lucrare complexă, în deplină şi argumentată susţinere a ideii că marii scriitori pot fi oricând şi mari gazetari, precum şi că jurnalismul este o forţă socială atunci când fundamentele sale morale şi profesionale sunt cele corecte.
Citiţi!
Roxana ICHIM






