
Universitatea Hyperion promovează programul „România HUB – România, țara tinerilor întreprinzători”
În urma protocolului de colaborare încheiat cu Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, Universitatea Hyperion va promova în cadrul instituției și pe site-urile acesteia programul „România HUB – România, țara tinerilor întreprinzători” care cuprinde proiectele „Locuri de muncă pentru TINEri” şi „România HUB”.Obiectivul general al proiectelor constă în creșterea gradului de ocupare a tinerilor absolvenți și creșterea adaptabilității acestora la primul loc de muncă după absolvire printr-o serie de activități integrate de informare, consiliere, acțiuni de mentorat la locul de muncă și acordarea de subvenții pentru plata salariilor. Abordarea acestor proiecte se integrează în obiectivele POSDRU 2007-2013 prin prisma faptului că vizează dezvoltarea capitalului uman, întrucât programele de informare, consiliere și mentorat vor contribui într-o manieră directă la dezvoltarea aptitudinilor de muncă ale tinerilor absolvenți. De asemenea, proiectele sunt în strânsă legătură cu obiectivul general al Axei Prioritare 2 a POSDRU 2007-2013: „creșterea ocupabilității persoanelor aflate în perioada de educație și formare profesională inițială, precum și creșterea nivelului de calificare a persoanelor angajate pe piața muncii, în contextul societății bazate pe cunoaștere”.
Totodată, Universitatea Hyperion, în calitate de partener, va stabili un calendar de evenimente, iar studenții și masteranzii vor fi informați cu privire la data și ora organizării acestor evenimente.
Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, în calitate de inițiator al proiectelor, va organiza ateliere integrate de pregătire, care oferă șomerilor și absolvenților promoției 2014 informare, sprijinire, asistență tehnică și consiliere, precum și un cadru instituțional pentru dezvoltarea capacităților antreprenoriale în scopul dobândirii cunoștințelor teoretice și cu aplicabilitate practică, necesare începerii și dezvoltării unei afaceri.
Scopul acestei colaborări este acela de a-i informa pe studenții Universității Hyperion despre programele finanțate de la Bugetul de Stat și din Fonduri Europene, atât în ceea ce privește înființarea și dezvoltarea de societăți comerciale, cât și angajarea absolvenților 2014 în cadrul proiectului european „Locuri de muncă subvenționate”.
În ceea ce privește această colaborare, Rectorul Universității Hyperion, Sever-Irin SPÂNULESCU, consideră că: „este necesară și benefică pentru studenții și masteranzii Universității Hyperion și, bineînțeles” pentru absolvenții noștri. Universitatea Hyperion se preocupă permanent, prin diverse activități și proiecte desfășurate, de viitorul studenților săi”.
Finala concursului Algoritmiada şi Infoarena Cup 2014 au loc la Universitatea Hyperion

COMUNICAT DE PRESĂ
București, 15 septembrie 2014
Universitatea Hyperion găzduiește finala concursului Algoritmiada,
ediția 2014
Universitatea Hyperion din București găzduiește în acest an runda finală a concursului de programare Algoritmiada, competiție la care participă olimpici la informatică, dar și simpli pasionați de acest domeniu. Acest concurs este organizat de Asociația Infoarena și Facultatea de Științe Exacte și Inginerești a Universității Hyperion. Pentru această finală s-au calificat 41 de persoane. Evenimentul se va desfășura în perioada 17-20 septembrie, iar probele din concurs vor avea loc în laboratoarele de informatică puse la dispoziție de Facultatea de Științe Exacte și Inginerești a Universității noastre (www.aei.geniu.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=49&Itemid=88).
Pentru organizarea acestei finale, Universitatea Hyperion nu este doar unul dintre partenerii principali ai Asociației Infoarena, ci și sponsor, oferind cazare pentru participanți la căminul studențesc M3. Toate persoanele calificate vor beneficia, în mod gratuit, de cazare și masă.
Premiile pentru cei mai buni concurenți se vor acorda în funcţie de rezultatele rundei finale. Punctajele obţinute în perioada de calificare vor servi drept criteriu de departajare.
Pentru această etapă finală, calificarea s-a făcut pe baza clasamentului obținut în urma celor 3 runde de calificare. Prima rundă s-a desfășurat pe 21 decembrie 2013, cea de-a doua pe 9 februarie 2014, iar a treia a avut loc pe 8 iunie.
Trebuie menționat că au putut concura persoane din patru grupe valorice: clasele 5-8, clasele 9-10, clasele 11-12 și Open (poate participa oricine, indiferent de vârstă).
Concurenții care nu s-au calificat în finală, au șansa să-și compare performanța cu cei calificați participând la o variantă online a concursului Algoritmiada. Competiția online se va desfășura în paralel cu finala desfășurată la Universitatea Hyperion.
Programul finalei se găsește pe site-ul Biroului de Presă al Univerității Hyperion – www.bpuh.hyperion.ro, dar și pe site-ul www.infoarena.ro.
Pentru ca runda finală să se desfășoare cât mai transparent și în mod organizat, s-au stabilit următoarele reguli:
- Concurenţii vor fi prezenţi în sălile de concurs la orele anunţate;
- Fiecare concurent va primi foi pentru ciorne şi pix;
- Timp de 1 oră după primirea subiectelor, concurenţii pot formula întrebări referitoare la enunţurile problemelor; întrebările se vor formula pe forum (se va specifica pe pagina rundei în ce topic anume se pun întrebările); modalitatea de formulare a întrebărilor este identică cu cea de la primele 3 runde.
- În timpul probelor de concurs, concurenţii:
- nu vor avea asupra lor telefoane mobile sau alte mijloace de comunicaţie;
- nu vor utiliza suporturi externe proprii (dischete/CD/flash-disk);
- nu vor utiliza alte surse de documentare decât cele prezente pe calculator;
- nu vor încerca să interfereze în niciun mod cu activităţile altui concurent;
- nu vor deteriora mediile de lucru;
- nu vor încerca să interfereze cu sistemul de evaluare.
- În programele concurenţilor nu sunt permise următoarele:
- schimbarea drepturilor de acces la fişiere;
- atacul asupra securităţii sistemului sau evaluatorului;
- accesarea informaţiilor despre sistemul de fişiere;
- executarea unor alte programe.
*Orice încercare de fraudă sau de a sabota desfăşurarea corectă a concursului va fi urmată imediat de eliminarea concurentului respectiv din concurs, cât şi de pe Infoarena.
Ajuns deja la cea de-a VI-a ediție, Algoritmiada este cel mai important concurs din România unde pot participa pasionaţii de informatică de toate vârstele: de la elevi de gimnaziu până la persoane care au terminat de mulţi ani studiile superioare.
În paralel cu acest eveniment, vineri, 19 septembrie, începând cu ora 10:00, are loc competiția Infoarena Cup 2014 și va dura 5 ore.
Informații despre finala Algoritmiada se găsesc și pe următoarele pagini deFacebook: www.facebook.com/infoarena și www.facebook.com/universitateahyperion.
Sponsori: Universitatea Hyperion; Fundația eMAG și Click Birotica
Parteneri media: HypTV; Hyperflash
Profesorul de Jurnalism, Ion Marin, invitat la Televiziunea eSTRADA-TV
Profesorul universitar Ion Marin de la Universitatea Hyperion - Jurnalism, a fost invitatul special al emisiunii Avocatul Diavolului de la televiziunea eSTRADA-TV, discutând despre actualele aspecte privind sistemul de învăţământ românesc. Vizionare plăcută!
Aproape 2.500 de studenți ai Universității Hyperion beneficiază de proiecte europene
Universitatea Hyperion din București beneficiază de 7 proiecte europene cofinanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Aceasta se poate mândri cu un număr impresionant de studenți care fac parte din proiectele europene implementate și anume 2.410. Astfel, în momentul de față Universitatea Hyperion din București este instituția de învățământ superior privată din România care are cei mai mulți studenți beneficiari ai proiectelor europene.
Universitatea încearcă prin aceste granturi să ofere posibilități de pregătire suplimentară studenților de la toate facultățile pe care aceasta le deține. Studenții implicați au parte de nenumărate oportunități, pot să-și îmbogățească cunoștințele practice în întreprinderi simulate create special pentru ei, capătă experiența pe care angajații o cer și reușesc în cele din urmă să-și atingă obiectivul principal: acela de a-și găsi un loc de muncă în domeniul pentru care s-au pregătit ani la rândul.
Programele „Profesioniști în domeniul Artelor și Jurnalismului”, „EURO-CLIO”, „EURO-MANAGER”, „EURO-LEX”, „Să punem în practică teoria!”, „Modelling the New Europe” și „Diplomacy” se vor desfășura timp de 18 luni, perioadă în care cei din echipele de implementare se vor strădui să-i instruiască cât mai bine pe studenții înscriși, astfel încât aceștia din urmă să se integreze cât mai bine și cât mai ușor pe o piață a muncii destul de capricioasă.
„Efectul direct al implicării Universității Hyperion în aceste programe este creșterea finanțării pentru pregătirea fiecărui student, până la cote mult mai ridicate decât în învățământul subvenționat de la bugetul de stat. Fondurile nerambursabile oferite de Uniunea Europeană pentru pregătirea acestor studenți generează dotări la standardele internaționale, servicii de consiliere și orientare în carieră, precum și numeroase oportunități de inserție în activități concrete specifice, cu șanse crescute de succes pe piața muncii. Toate acestea sunt de fapt semnale că Europa ne vrea cât mai bine pregătiți, că se dorește de la noi să furnizăm specialiști cât mai buni, că investițiile în educație trebuie să constituie o prioritate și în țara noastră”, declară rectorul Universității Hyperion, Sever Irin Spânulescu.
Primele 5 proiecte enumerate au Axa Prioritară nr. 2 – „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”, iar ultimele 2 au Axa Prioritară nr. 1 – „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenție 1.2 „Calitate în învăţământul superior”.
Programul „Profesioniști în domeniul artelor și jurnalismului” are un obiectiv general precis: ca cei 390 de studenți din grupul țintă să dobândească cunoştinţe şi aptitudini practice prin participarea la stagiile de practică organizate în universitate şi în afara acesteia, în scopul accesului mai facil pe piaţa muncii.
Studenții celor 3 facultăți ale Universității Hyperion vor avea șansa să desfășoare activități specifice domeniului lor de pregătire în cadrul a 4 întreprinderi simulate înființate în Universitatea Hyperion, vor beneficia și de un studio online echipat complet și chiar de consiliere și orientare în carieră. La finalul proiectului, se va realiza un studiu de monitorizare privind gradul de integrare pe piața muncii a studenților.
Obiectivul general al grantului „EURO-CLIO Program de practică pentru studenți în management de patrimoniu istoric, diplomație culturală, turism cultural” îl reprezintă facilitarea tranziției de la școală la viață activă prin intermediul creșterii relevanței educației pentru piața muncii și eficientizării stagiilor de practică pentru 400 de studenți și masteranzi ai specializărilor de Istorie, Științe Politice, Geografie și Jurnalism din Universitatea Hyperion.
Atractivitatea programului de practică constă în faptul că a fost conceput pe baza consultării cu potențialii angajatori în domeniul industriilor culturale, pe de o parte, iar pe de altă parte pe baza așteptărilor și aspirațiilor de carieră ale studenților care doresc alternative la cariera didactică.
Studenții și masteranzii celor 4 specializări ale Universității Hyperion vor primi subvenții de practică de 300 RON, vor beneficia de schimburi de experiență și vizite de studiu la potențiali angajatori, serviciu de consiliere personalizată funcțional (consiliere individuală, consiliere de grup prin Cercuri de educație pentru carieră), li se va pune la dispoziție un Centru de resurse de practică „EURO-CLIO” amenajat și dotat, care va funcționa complementar cu componentă de Consiliere de carieră EURO-CLIO, și pot câștiga premii în cadrul unul concurs organizat corespunzător.
Proiectul „EURO-MANAGER Program de practică pentru tranziția de la sistemul de educație la viața activă pentru studenți economiști” are ca obiectiv facilitarea tranziției de la școală la viață activă prin creșterea relevanței educației universitare pentru piața muncii și eficientizării stagiilor de practică pentru 400 de studenți economiști și sociologi.
Printre obiectivele specifice ale acestuia, se numără realizarea și consolidarea parteneriatelor între solicitant și instituţii publice și private cu profil economic sau sociologie/studii de piață, potențial angajatoare ale absolvenților universității solicitante în vederea facilitării tranziției de la educație la viața activă; eficientizarea stagiilor de practică, prin organizarea, implementarea, monitorizarea, evaluarea stagiilor de practică la potențiali angajatori; oferirea de servicii îmbunătățite de consiliere și orientare de carieră pentru 400 de studenți, consiliere psihologică și suport pentru identificarea unui loc de muncă relevant pentru specializarea absolvită.
Studenții din grupul țintă vor beneficia de vizite de studiu și schimb de experiență la potențiali angajatori, asistență în redactarea CV și scrisoare de motivație,subvenție de 300 ron pentru participarea la programul de practică,concurs cu premii „Investește în cariera ta” – 10 premii de câte 1000 ron acordate și vor participa chiar și la Cercuri de educație pentru carieră.
Acesta își propune să faciliteze tranziția de la școală la viața activă prin creşterea relevanţei educaţiei universitare pentru piaţa muncii şi eficientizării stagiilor de practică pentru 400 de studenţi ai Facultăţii de Drept/Ştiinţe Juridice.
Ca obiective specifice, echipa de implementare își dorește realizarea și consolidarea parteneriatelor între Solicitant și instituții publice și private cu profil juridic sau sociologie/studii de piață, potențial angajatoare ale absolvenților universității solicitante, în vederea facilitării tranziției de la educație la viața activă, eficientizarea stagiilor de practică, prin organizarea, implementarea, monitorizarea, evaluarea stagiilor de practică la potențiali angajatori, asigurarea serviciilor de consiliere și orientare de carieră pentru 400 de studenți, consiliere psihologică și suport pentru identificarea unui loc de muncă relevant pentru specializarea absolvită, crearea unui Centru de consiliere și practică Euro-Lexși a unui site web actualizat sătpămânal cu toate ofertele de muncă și internship relevante pentru studenții juriști la nivel local, regional, național și al Uniunii Europene.
Precum celelalte proiecte ale Universității Hyperion, și acesta oferă studenților implicați o serie de beneficii: vizite de studiu și schimb de experiență la potențiali angajatori, asistență în redactarea CV și scrisoare de motivație;subvenție de 300 ron pentru participarea la programul de practică;concurs cu premii „Investește în cariera ta” – 10 premii de câte 1000 ron acordate.
Obiectivul general al acestui grant european îl constituie creșterea nivelului de pregătire a studenților prin participarea la stagii de practică în vederea corelării competențelor dobândite în procesul educațional cu cerințele pieței muncii.
Printre beneficiile celor 400 de studenți din grupul țintă al proiectului, se numără: 10 parteneriate naţionale dezvoltate cu mediul de afaceri şi instituţii publice, în vederea îmbunătăţirii educaţiei şi formării profesionale a studenţilor; o platformă informatică pentru desfăşurarea stagiilor de practică în întreprinderile simulate; stagii de practică în 10 întreprinderi simulate, înfiinţate în cadrul universităţii; consilierea și orientarea în carieră a studenților în legatură cu oportunităţile de participare la stagiile de practică şi cu cele de angajare după finalizarea studiilor.
Proiectul vizează dezvoltarea unui program masteral interdisciplinar în domeniul Guveranţei Economice Europene, pentru dezvoltarea calitativă a resurselor umane şi a comunicării dintre mediul academic şi cel economic, în scopul creşterii gradului de integrare a absolvenţilor pe piaţa muncii.
Printre obiectivele specifice ale acestuia, se numără dezvoltarea curriculară a unui program masteral în „Guvernanţa Economică Europeană”; crearea şi dezvoltarea reţelei „Modelling the New Europe” cu sprijinul actorilor relevanţi (universităţi, mediu de afaceri, autorităţi publice etc.); promovarea inovării şi îmbunătăţirea capacităţii Universităţii Hyperion din Bucureşti de a susţine dezvoltarea economică şi socială; extinderea oportunităţilor de învăţare şi asigurarea unor servicii de documentare îmbunătăţite pentru studenţi.
Cei 210 studenți din grupul țintă vor beneficia de servicii îmbunătăţite de documentare şi acces la informaţie prin crearea unei biblioteci virtuale „Modelling the New Europe” şi a unui Centru de documentare, bursă în valoare de 500 RON/lună (pentru cei selectaţi să participare la testarea/validarea curriculei programului masteral) și chiar acreditarea programului masteral Guvernanţă Economică Europeană de către A.R.A.C.I.S.
„DIPLOMACY” presupune dezvoltarea unui program masteral interdisciplinar şi inovativ la nivel mondial, în domeniul Diplomaţiei Culturale, pentru îmbunătăţirea formării de calitate a resurselor umane, dezvoltarea calităţii comunicării dintre mediul academic şi cel privat, îmbunătăţirea serviciilor oferite studenţilor şi profesorilor în scopul creşterii gradului de integrare a studenţilor pe piaţa muncii, dezvoltarea rutelor flexibile de învăţare pe tot parcursul vieţii, creşterea accesului la educaţie şi formare prin promovarea reţelelor virtuale.
Ca obiective specifice se menționează oferirea de servicii îmbunătăţite pentru studenţi prin crearea unui program masteral în Diplomaţie Culturală; crearea şi dezvoltarea reţelei „DIPLOMACY” cu sprijinul actorilor relevanţi (universităţi, mediul de afaceri, autorităţi publice); promovarea inovării şi îmbunătăţirea capacității universității solicitante de a susține dezvoltarea economică şi socială; extinderea oportunităţilor de învăţare şi asigurarea unor servicii de documentare îmbunătăţite pentru cei 210 studenţi din grupul țintă.
Aceștia din urmă vor beneficia de pregătire care să le asigure cunoștințe de specialitate strict corelate cu necesitățile actuale existente pe piața forței de muncă necesare integrării în unele instituții, cum ar fi:
Ministerul de Externe, Serviciile culturale ale Institutului Cultural Român (ICR),
instituții publice (Muzee, Direcții de patrimoniu). Beneficii există însă și pentru Universitate, cât și pentru angajatori.
Universitatea Hyperion a beneficiat și în anii precedenți de proiecte europene pe care le-a finalizat cu succes. Granturi precum „VEHMED”, „Stagii de pregătire competitive în domeniul T.I.C.” sau „J.OB.S.” au oferit un plus de cunoștințe și pregătire studenților din mai multe generații.
Universitatea Hyperion participă la Summer Bazar
Universitatea Hyperion, reprezentată de trupa de teatru Arthesium, participă la prima ediție a evenimentului Summer Bazar, care începe pe 27 iunie. Vă invităm așadar la standul nostru de la Romexpo, pentru a avea parte de momente artistice inedite, dar și pentru a primi informații ultile despre facultățile și specializările Universității Hyperion.
Centrul Expozițional ROMEXPO pregătește trei ediții ale Târgului estival de bunuri de larg consum – Summer Bazar, iar prima dintre ele va debuta la sfârșitul acestei luni.
Astfel, pe parcursul celor trei zile de weekend, locuitorii Capitalei sunt așteptați la ROMEXPO cu reduceri de până la 50% la produsele și serviciile prezentate, dar și cu bună-dispoziție pe măsură.
Peste 70 de firme care expun antichități, decorațiuni interioare, produse hand-made, produse tradiționale și bio, diverse băuturi, dulciuri, produse apicole, produse cosmetice, îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie și accesorii, artizanat și cadouri, vor fi de găsit în cadrul Summer Bazar.
În plus, vizitatorii vor mai avea parte de flash mob-uri antrenante, cursuri de teatru, face-painting, schițe, momente și monologuri celebre, portrete, caricaturi și demonstrații barista.
„Ne dorim să oferim bucureștenilor variante complete pentru petrecerea timpului liber. Tocmai de aceea, în această vară la ROMEXPO am pregătit Summer Bazar – un loc destinat cumpărăturilor atât pentru doamne, cât și pentru domni, dar și momente speciale care vor anima atmosfera. Suntem convinși că după-amiezele toride ale acestei veri vor fi mai plăcute la Summer Bazar”, declară Cătălin Trifu, Director General ROMEXPO S.A.
Între 27 și 29 iunie, va avea loc prima ediție a Summer Bazar – Târg estival de bunuri de larg consum, un eveniment ce promite oferte fără egal în materie de cumpărături și concursuri, momente muzicale și demonstrații.
Universitatea Hyperion și Arthesium sunt și parteneri ai Summer Bazar, evenimentul verii în București.
Programul de vizitare este următorul:
27 – 29 iunie 2014, între orele 12.00 – 20.00
Intrarea este LIBERĂ!
Pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă la acest eveniment, accesați:
Mai multe articole...
- „Modelling The New Europe” – Program masteral în Guvernanța Economică Europeană
- Universitatea Hyperion lansează sâmbătă, 14 iunie, proiectul european „DIPLOMACY”
- Proiecte POSDRU lansate de către Universitatea HYPERION
- Universitatea Hyperion lansează un proiect pentru studenţii de la Arte, Jurnalism şi Litere
- Punem în practică teoria printr-un nou proiect european pentru studenţi!







